Perimetrul, parte a fostei baze Moffett Field Naval Air Station, se află în apropierea sediului Google din Mountain View, California şi include şi un aerodrom funcţional, relatează The Wall Street Journal.
Ca parte a acordului, subsidiara Planetary Ventures a Google va investi peste 200 de milioane de dolari pentru renovarea hangarelor, potrivit unui comunicat al NASA.
Aerodromul va fi folosit pentru cercetare, testare şi asamblare în domenii cum ar fi robotica, explorarea spaţiului, aviaţia şi alte tehnologii.
Google a semnat deja încă un acord cu NASA pentru închirierea unei alte porţiuni din fosta bază militară, unde intenţionează să construiască un al doilea campus.
Anterior, Larry Page şi Sergey Brin, fondatorii Google, au avut un contract cu NASA pentru folosirea aerodromului Moffett Field pentru avioanele lor private.
Google investeşte pentru dezvoltarea unor noi tehnologii şi extinderea în afara zonei de servicii online pe care le oferă în prezent, alocând resurse pentru proiecte care vizează energia eoliană, dronele sau construcţia maşinilor care se conduc fără şofer.
În luna iunie, Google a cumpărat pentru 500 de milioane de dolari compania Skybox Imaging, specializată în proiectarea de sateliţi, pentru îmbunătăţirea serviciilor de hărţi şi a accesului la internet.
Sursa: Mediafax